Soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, a câștigat detașat Primăria Voluntari, cu 71% din voturi, în condițiile unei prezențe de 42,68%, conform datelor provizorii centralizate de BEC.
Cornelius Roșiianu, în vârstă de 72 de ani își are domiciliul în orașul Voluntari. A fost ales consilier județean la Ilfov pe listele PSD la alegerile locale din vara lui 2016. Fostul crainic TVR a participat, tot pe listele PSD, dar fără succes, și la alegerile parlamentare din toamna anului respectiv, vizând un fotoliu de senator.
Oana Barbu, fostă directoare HR la trustul de presă Adevărul Holding, iar ulterior șefă de serviciu de marketing și publicitate la firma Green City deținută de Primăria Voluntari, a fost numită în funcția de director general al Companiei Municipale Imobiliara a Primăriei Capitalei, una dintre cele 22 de astfel de companii înființate anul trecut la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Laura Diana Șpan (39 de ani) a fost ofițer specialist MAI la Serviciul Logistică al Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov. Ea a mai lucrat ca director de marketing la firma de construcții Straco Grup a fraților Horpoș, intrată în insolvență în 2015 și care are la activ contracte importante semnate cu instituții și companii de stat.
Compania Municipală Parking București SA a fost înființată anul acesta pentru construirea, gestionarea și exploatarea cu taxe a parcărilor auto în Capitală și estimează pentru anul viitor venituri de 13,7 milioane lei și cheltuieli de 12,6 milioane lei, din care 11,03 milioane lei reprezintă cheltuieli de personal, cu 384 de salariați.
Este al treisprezecelea an consecutiv când Primăria Voluntari organizează și finanțează din bugetul propriu această excursie, gratuită pentru miile de participanți. Populația stabilă a orașului a fost stabilită prin recensământul național din 2011 la circa 43.000 de locuitori. Primul pelerinaj a avut loc în 2005.
Acestea sunt Compania Municipală Energetică, Compania Municipală Imobiliară, Compania Municipală Consolidări, Compania Municipală Publicitate și Afișaj și Compania Municipală Dezvoltare Durabilă. Fiecare dintre cele 5 firme are un capital social inițial de 120.000 lei. Acționar majoritar la toate este CGMB, cu 99,9% din acțiuni, restul fiind în posesia Service Ciclop SA, companie controlată integral de Consiliu.
Cartierului ANL Henri Coandă este împărțit ca amplasare în mod aproape egal între municipiul București, a cărui primărie generală este condusă de Gabriela Firea, și orașul Voluntari din județul Ilfov, unde primar este soțul acesteia, Florentin Pandele.